Despre Principele Radu spre Capsula Timpului

Chiar acum am terminat de vizionat un interviu cu Alteţa Sa, Principele Radu. Interviul a avut loc în studioul postului local de televiziune ONE tv – Deva. Nu pun în discuţie aici toate articolele care s-au scris despre Principele Radu în ziarele patriei. Nu am instrumentele prin care să pot verifica toate informaţiile care s-au vehiculat în presa românească despre colaborări cu securitatea şi alte alea…Un lucru este cert: monarhia are darul de a-ţi insufla o stare specială, un fel de mândrie re-ziditoare de valoare. Poate prin simbolistica ei. Dacă vrem, putem!
Principele Radu a avut un discurs elaborat, extrem de bogat în informaţii istorice, sociologice, culturale şi politice. A transmis un mesaj pozitiv şi laudativ la adresa oamenilor obişnuiţi, a analizat critic, dar obiectiv şi fără trimiteri incriminatorii, deficienţele economiei şi ale politicii româneşti, şi-a exprimat un foarte optimist şi bine argumentat punct de vedere referitor la integrarea în UE, a elogiat câteva personalităţi româneşti şi internaţionale accentuând că principiile trebuie să facă realitatea.Dacă domn’ preşedinte Băsescu a recunoscut că a fost comunist şi l-am ales – în lipsă de altceva mai bun – de ce nu am sugera ca la terminarea mandatelor băsesciene :-) să avem un Principe Radu la conducere? Avem ceva de pierdut? Că de câştigat sunt sigură că da.
“Monarhia se bazează pe patru principii: tradiţie, identitate naţională, continuitate şi mândrie.” – Principele Radu
Ei, pe acest mândrie, Principele Radu l-a articulat.

Nu scriu mai mult pentru că sunt sub influenţa primului impuls…Şi impulsurile te mai duc la …poznăreli :-)

>> Insemnare preluata de pe blogul Zodia busuioculuiEla Roseni, Deva_

3 Răspunsuri to “Despre Principele Radu spre Capsula Timpului”


  1. 1 tanase marian martie 19, 2009 la 11:18 am

    excelentele voastre ,ma numesc ,,tanase marian ,, eu am construit aici an romania pana acum patru capsule ale timpului dintre care, doua la casa parintilor mei ,,ioan si virginia,, …,,dumnezeu sa i odihneasca ,, iar acolo una este terminata dar nu finisata iar cealaltaanca an lucru,accept la aceasta ,a patra anca cinci locuri sacre pentru depus mesaje sacre… eu am ancercat o colaborare cu secunde persoane, nu cunosc motivatia dar nu accepta , acestia sa se ralieze la acest proiect sacru…astfel am ancercat legaturi cu ,,carmen harra…george becali,adrian paunescu…ionut parausanu,, dar nu am primit o acceptare an sine…observ excelentele voastre ca muritorii de rand sau nu ,contemporani mie nu accepta lucruri de analta intrare an ,,spiritual,, ci sunt atat de legati de spatiul banal fara de spiritual si mai ales fara de ,,dumnezeu,,sigla sacra,,nihil sine deo ,,ce o am permanent an fata acceptata antru originile sale de catre excelenta sa regele romaniei ,antru nemurire si glorie eterna, ami aduce noroc si sper comunicare an sacrul spatiu ,,media internet,,…asa cum la sfantul oras ,,iasi,, s a construit un asemenea monument adresat timpului viitor si nu numai ,eu de aici din bucuresti romania, ma adresez spatiumui 2008…2500… cu acel monument sacru finalizat partial construit dar nu anchis an final ,aici la casa sacra a parintilor maei ,,ioan si virginia,,…..,,dumnezeu sa i odihmeasca,,…nu sunt sectant eu nu l percep pe dumnezeu ca pe un mosulet care sa ne bata pe umar cand gresim ci ca pe creatorul universului nihil sine deo…ami cer scuze excelentelor voastrepentru scrisul telegrafic ,sar am o disfunctie neuro an remisie datorata unui accident vascular zerou tratat de entitati criminale si medici ai romaniei de astazi este un alt subiect,o drama an sine…sa ancerc excelentele voastre sa va cooptez atentia an a participa la cest proiect sacru la aceasta ,,capsula a timpului,doresc sa va propun excelenta sa participati ,,nu material,, la proiect, dumneavoastra si ,,familia sacra regala ,,este un mic monument an aceasta lumr mica deosebit de inspirat ,andraznesc sa spun eu,daca veti raspunde favorabil revin cu detelii…acolo an nisa protejata an fata factorului ,,timp,, a carui proba va trebui sa o treaca sevor depune artefacte sacre , mesajul domniilor voastre anului2500 precum si ceva ,,,sine qua non,, un mic flaconas cu sange stabilizat biochimic,, o comditie care sustine antregul proiect cu o motivatie similara… rog domnii modreatoti sa sustinaideia sa ancerce sa orienteza pagina catre excelentele sale membrii ,,familiei regale,, multumesc pentru permisiva intrare an pagina ,cu dragoste de bun crestin …sic volo nihil sine deo…

  2. 2 tanase marian martie 19, 2009 la 11:20 am

    cu multumiri si recunostinta pentru permisiva intrare an pagina,,,sic volonihil sine deo…

  3. 3 tanase marian martie 19, 2009 la 11:22 am

    cu multumiri si recunostinta pentru permisiva intrare an pagina,,,sic volonihil sine deo…astept un raspuns pe adresa de e mail ,,tanasemarian251146@yahoo.com,,


Lasă un Răspuns




a

Arhiva

Linkuri Technorati

Trafic Bloguri

trafic ranking

Blog Stats

  • 39,040 hits