Capsula Timpului

Sunt un om normal. Ma duc sa fac cumparaturi si la Mall, dar si de pe tarabele din Obor. Si trebuie sa marturisesc ca ipostaza a doua nu-mi displace. Are, asa cum citeam eu printr-o carte (mai fac si de-astea, chiar daca ma duc la shopping in Mall!), “patina autentica”!

Ei bine, eram la cumparaturi inainte de Sarbatori si forfoteam pe “aleile” “Mall-ului” din Obor, in cautare de ceva ce vazusem la o prima trecere, dar cand am revenit parca intrase in pamant!

Si cand am dat ochii peste cap de exasperare (parcurgeam a treia oara aleea, eram sigura ca pe aia trebuie sa fie si totusi…nimic!), am dat de ELE!

Steagurile “infratite” deja ale Romaniei si Uniunii Europene. In motul bazarului!

Oare inocentii care le arborasera, cu atata mandrie “integrata”, au idee ca, cel mai probabil, Uniunea Europeana va pune capat rapid, prin reglementarile ei, acestui timp de comert ?

>> Insemnare preluata de pe blogul Gânduri - Alina Hodovanu, Bucuresti_

Glumesc in titlu, dar uite cum intram noi si in restul Europei! Bucatica cu bucatica.

Via Florina, aflu de Cotidianul care ne anunta ca un clip publicitar cu frumusetile Serbiei, difuzat pe CNN, contine imagini din Romania.

Cica biserica din fotografie (preluare din clipul original, pe la secunda 30) ar fi din Romania, pe langa Drobeta-Turnu Severin, vis-a-vis de localitatea sarba Kladovo.

Inainte sa ne inflamam, exista vreun blogger prin zona care poate trimite o fotografie cu originalul?

>> Insemnare preluata de pe blogul Cristealizari - Adrian Cristea, Bucuresti_

inaugurez cu ocazia asta o noua categorie: “d-ale gurii”. sunt un gurmand, e un obicei d-al meu sa maninc numai bunatati. in ultima vreme am incercat sa mai renunt la grasimi, paine, dulciuri si altele de genu…da in anumite cazuri nu pot sa ma abtin…

in seara asta am fost ajutor de bucatar (sefu’ fiind prietena mea, care atunci cind vine vorba de gatit … e pe gustul meu). cind caleam ceapa mi-a venit ideea categoriei.

vad ca dispar pe zi ce trece mincarurile tineretii mele. as putea sa fac o lista lunga cu feluri de mancare care imi alinta papilele gustative. nu eu le prepar pe toate (de obicei gatesc doar ce imi place), dar intotdeuna mi-a placut sa observ. in timp am sa-ti povestesc despre mancarurile copilariei mele…

am inceput azi cu tocana de mazare. nu ai sa gasesti asa ceva la mcdonald’s sau la kfc. “uzina” unde lucrez face si mancare gatita. dar cea preparata la gramada nu are acelasi gust. nu o intelegi atit de bine pina nu calesti ceapa si te ustura putin ochii de la mirosul de ulei incins amestecat cu cel de ceapa. nu apreciezi sosul daca nu tai cartofii cu mina ta sau nu toci morcovii. nu se leaga atit de bine, daca nu o amesteci cu lingura de lemn. da aia neagra de fum si tocita de timp. iar la final, nu are acelasi gust daca o pui in farfuria de plastic, aia compartimentata …

daca i-as spune unui american despre toate astea nu ar intelege, poate. acelasi lucru se va intimpla si cu noi peste ani de zile. acum gasesti la supermarket mincare gata facuta. pina si parintii mei, care sunt adeptii ciorbei facute in casa au imbratisat ideea cumpararii unui pui gata prajit din oras. era mai simplu sa-l reincalzeasca putin la “microunde”. in felul asta nu au mai stat doua ore in bucatarie sa astepte cuptorul sa-si faca jobu’

nu, retele nu vor fi uitate niciodata. in schimb vom inlocui placerea de a manca si a gati cu nevoia de a ne hrani…

>> Insemnare preluata de pe blogul lui Adrian Boioglu- Miami_, SUA_

E titlul unui pictorial aparut in editia din luna decembrie a revistei “The One”. Si e vorba de exact ceea ce ne lipsea din “zestrea” Romaniei: o “defilare” de costume traditionale romanesti, din diverse zone ale tarii.

Totul re-interpretat in viziunea proprie unei reviste pentru femei: rolul “tarancutei” e detinut de un fotomodel. Blonda, cu bujori in obrajori, exact prototipul frumusetii de prin basmele si baladele populare!
Fotografiile au fost realizate de Adi Dinu, pentru revista “The One”. Multumiri pentru acest frumos pictorial!

Costumul de mireasa din Oas. Mireasa din Muscel.

>>Pentru restul pictorialului vizitati blogul
Ganduri - Alina Hodovanu, Bucuresti_

Ce ar mai trebui eu sa imortalizez in Capsula Timpului inainte de a se inchide definitiv sunt primele mele articole publicate in presa. Acum aproape un an am calcat pentru prima data pragul unei redactii de care acum ma leaga unele dintre cele mai frumoase amintiri si primele aventuri ca jurnalist.Eram emotionata si plina de viata, fascinata de tot ce se intampla acolo si inafara ei. A fost ca si descoperirea unei noi lumi care a adus cu ea o multime de oameni noi si aventuri care de care mai frumoase. Aici am scris primul meu articol, am fost la prima conferinta de presa, am scris prima erata, am invatat ca greselile se platesc, am luat primul interviu, am fost la primul subiect cu decedati, am publicat prima mea poza si lista mai poate continua. Dupa 4 ani de liceu si un semestru de facultate in care visam in fiecare zi la asta am ajuns sa spun “Alexandra Groza - Clujeanul sau Ziarul Clujeanului”. Nu as fi reusit sa ajung aici fara cei care m-au indrumat, se stiu ei, si carora trebuie sa le multumesc. Suna a reclama sau discurs de Oscar ultima fraza

Primele aventuri si articole vreau sa le sigilez in Capsula Timpului pentru ca peste 10 ani sa ma pot intoarce aici si sa imi aduc aminte de ele cu la fel de mult drag ca acum.

>> Insemnare preluata de la Alexandra Groza, Cluj_

Am gasit o poza despre prima mea zi in universitate. 1 iulie 1995 a marcat destinul meu universitar. Aveam biroul la etajul II, chiar deasupra intrarii principale. Intre timp, “m-am mutat” la parter, cu vederea spre gunoaiele universitatii. Hmm… ar trebui oare sa insemne asta ceva?
Duc dorul acelor vremi.

>> Insemnare preluata de pe blogul Despre chestii din viata(cu si fara tehnologie) - Gabriela Grosseck, Timisoara_

>> Restul fotografiilor pe blogul nwradu - Radu Dumitru, Bucuresti_

Pe europeni nimic nu-i leagă de lumea noastră pentru că ea rămane într-o depărtare pe care nicio complezentă nu o poate tulbura , posibilitatea de a o vedea altfel rămane intactă . Ei sunt convinşi privindu-ne că noi aparţinem altei civilizaţii . Lumea aceasta în care ne-am născut „cu trenurile şi gările ei mizerabile , cu satele din Bărăgan , cu şoselele naţionale pe care întalneşti căruţe ponosite , biciclişti beţi , femei împingand cărucioare hodorogite , turme de vaci si de oi , bătrane îndoite din şale care cară legături de vreascuri în spinare , toată viaţa aceasta a Romaniei profunde care nu are nimic idilic în ea” (Liiceanu –pag 71 ) o văd şi o percep în incomensurabilul mizeriei ei atotstăpanitoare .Dar noi vrem să demontăm aceste false tabuuri , să demonstrăm europenilor că nu încurajam euro-ignoranţa , însă, pe de altă parte, să demostrăm „une verite absolue, universelle” cunoscandu-ne pe noi şi cunoscand potenţialul intens al romanilor.

>>Cititi restul articolului pe blogul Princessitei - Bucuresti_

Depun in Capsula Timpului imagini cu scolile cu ai caror entuziasti profesori si elevi am colaborat foarte bine in proiecte educationale de succes:

• Ceduconsult
• Supercomet2.

Sper ca anii urmatori sa ne aduca noi colaborari si sa insemne prefaceri nu doar in dotarile scolilor, dar mai ales in calitatea procesului de invatare.

Colegiul Tehnic Timisoara

Grupul Scolar Industrial Electrotimis Timisoara

Liceul teoretic “Béla Bartók” Timisoara

Colegiul Tehnic de Constructii si Protectia Mediului Arad

Grupul Scolar Industrial “Aurel Vlaicu” Arad

Colegiul Tehnic “Transilvania” Deva

Colegiul Tehnic “Matei Corvin” Hunedoara

Grupul Scolar “Dimitrie Leonida” Petrosani

>> Insemnare preluata de pe eLearningBlog - Carmen Holotescu, Timisoara_

1 ianuarie, an de glorie 2007.

Prima zi in care Romania este membra UE … am plecat pe drumurile patriei sa vad daca se observa vreo asa zisa “diferenta”.

In drumul spre locatia finala … locatia care mai nou poarta numele de Paclele mici (judetul Buzau), sau popular, asa cum stiu romanii, Vulcanii noroiosi.

Odata ajunsi acolo am descoperit ca a fost transformata in rezervatie naturala, si mai nou se percepe si taxa de intrare. O schimbare oarecum bine venita, intr-o tara europeana.

Ce s-a schimbat?

Pai in primul rand au reusit sa faca o sosea decenta, au facut si un mic camping, si spre surprinderea mea chiar era curatenie. Desi era prima zi a noului an, era destul de multa lume.

Am sa las restul pozele sa vorbeasca despre aceasta locatie minunata dupa parerea mea

Urmatoarea oprire a fost undeva prin apropiere, mai exact la Manastirea de maicute de la Berca, o alta locatie deosebita. O biserica construita foarte aproape de ruinele casei domnesti a lui Constantin Brancoveanu …

>> Insemnare preluata de la Razvan Cranganu - Galati_

Ouale încondeiate - împistrite sau muncite - parte integranta a spiritualitatii noastre.

>> Insemnare preluata de pe eLearningBlog - Carmen Holotescu, Timisoara_

Psihiatrul Alexandru Popescu Prahovara a plecat în Anglia pentru a-şi realiza visele: o carte despre mentorul Petre Ţuţea şi un proiect de pionierat în studiul autismului. Nu a plecat oriunde în Anglia, ci chiar la Oxford, oraş numit de Alexandru Popescu “maternitatea de idei”.

În anul 2004, după mulţi ani de muncă asiduă, de trăiri inimaginabile şi de descoperiri dureroase, îi apare cartea “Între jertfă şi sacrificiu”, dedicată mentorului său şi considerată de critici prima sinteză serioasă despre Petre Ţuţea şi deţinuţii politici din România. Cuvântul introductiv a fost scris chiar de Arhiepiscopul de Canterbury.

Astăzi, doctorul Alexandru Popescu lucrează la Oxford la un proiect de pionierat, căutând să identifice în adolescenţii cu autism acele însuşiri speciale care îi definesc nu ca bolnavi psihic, ci ca persoane cu talente deosebite şi un potential creativ neobişnuit, care îi apropie de genialitate.

O singură tristeţe îl însoţeşte pe Alexandru Popescu: faptul că încă e departe de România.

Dar, el ne asigură că e doar o chestiune de timp. Într-o zi va reveni acasă.

>> Insemnare preluata de la Marius Parciu, Iasi_

In 1999 priveam cu emotie ecranul televizorului si numaram cu voce tare secundele ramase pana la intrarea in 2000. Eram plina de viata, fascinata de cifra 2000 si credeam ca odata cu ea viata noastra se va schimba radical. Imi aduc aminte cum toti eram fascinati de formatia Era care a cantat pana in ultimele secunde. Am avut artificii si pertade pe care le-am lansat cu mandrie de pe balcon.
Au trecut 6 ani de atunci si viata chiar s-a schimbat radical. Am intrat in noul an cu inima stransa, deloc entuziasmata de ceea ce va veni, dar asta sunt eu. Am vazut un presedinte care a incercat cu greu sa ramana in tiparele pe care i le impune functia, doua imitatii de vedete, Irinel Columbeanu si Monica care se uitau la televizor chiar la emisiunea lor si turnau beton si o tara care a iesit in strada, a fluturat steagul Uniunii Europene si a dansat pe ritmuri Animal X si Anda Adam.

Vreau sa imortalizez in Capsula Timpului, care a ajuns la final, fericirea de pe chipul oamenilor care se aflau in Pietele din intreaga Romanie, gandurile lor de bine si sperantele cu care au pasit in Noul An. Vreau sa le pastram aici pentru ca multe dintre ele se vor pierde, iar cand acest moment va veni sa le gaseasca aici si sa o poata lua de la inceput.

>> Insemnare preluata de la Alexandra Groza - Cluj_

Deunazi am inceput sa revad un film clasic, “Cel frumos, cel urat si cel rau” (ordinea poate fi gresita, dar connaisseurii stiu despre ce vorbesc), si ma gandeam la aceasta “capsula a timpului”, glumin un pic, as putea spune a lui Adi. Cum era si normal, m-am transportat mental si vizual in momentul in care am vazut acest film in premiera, era cam prin 1992 sau 93. Nu m-am surprins foarte mult, poate nu este chiar un lucru cu care sa te lauzi, dar eram la fel de fascinat, aveam pe chip aceeasi privire tampa, pe care o am si acum, care ascunde de altfel o analiza destul de complexa (sic!), eram la fel de disproportionat fizic si cu nazuinte nenumarate. Ca si acum! Este trist ca in 14 ani nu ma pot lauda decat cu niscaiva aventuri amoroase, cunostinte sociale remarcabile si carti citite.

Cand mi-a explicat Adi despre ce este vorba in acest proiect, mintea mi-a fugit la poze, inscrieri si lucruri reprezentative pentru mine peste…cat timp se va deschide capsula. Dar am ajuns la concluzia ca nu prea am ceva palpabil care ar putea fi scanat si memeorat de blog. Tot ce am trait, ce am vazut, am intalnit este in capul meu, mic de altfel. As putea sa scriu la nesfarsit (ca multi altii) despre toate lucrurile minunate si mai putin minunate pe care le-am experimentat, dar nu acesta este scopul acestei capsule.
Am marele talent de a nu incerca sa imortalizez momentele de aur ale scurtei mele existente. M-am bazat intotdeauna pe imaginea pe care mi-o creez in fata celor din jurul meu, considerand ca asta e ceea ce conteaza, la urma urmei. Teribilism, comoditate, luati-o cum doriti dar asta este pozitia mea actuala. Poate e chiar frica. Frica de a ma regasi in aceeasi stare si situatie si in momentul deschiderii capsulei. Si ca sa nu se inteleaga tot ce am scris ca un manifest ieftin, imi voi face o radiografie pe care, cu ajutorul lui Adi, o voi analiza peste ani:

Nume: Vlad, stare - in stare de multe, dar necasatorit, ma cam bate gandul sa ma inmultesc, e adevarat;
Ocupatie: s-ar zice documentare, dar e un conglomerat de presa tv; financiar - supravietuiesc, dar am supravietuit si mai bine de atat, poate acum cu Europa asta a lor in care am intrat pieptul ( ca la atletism).
Posesii: textilele nu se pun. Ar fi ceva muzica si marea incercare pentru pizdosul asta de an, 007, va fi cumpararea garsonierei in care ma suport intr-un mod placut.
Rude sanatoase, alea care mai sunt, prieteni sunt aceeasi ( nu o sa mi-i enumar, pentru ca daca imi sunt adevarati prieteni, o sa fie aceeasi si peste ani-capsula).

Cam atat! V-am zis ca e trist. Ca o productie de cinema, ruseasca, orice ar face tot trist e filmul. Incheierea e asta, si e pentru mine peste ani: nu-i asa ca iti spui si acum ca e mai bine acum decat atunci cand ai scris prostiile de mai sus?
_____________________________________

>>Contributie gazduita pe blogul Cristealizari - Adrian Cristea, Bucuresti_

În ordinea importanţei, pentru cei mai mulţi români, azi este: o zi liberă, 1 decembrie, vineri, ziua naţională a României. Mă întreb de ce această ordine nu poate fi schimbată? De ce nu ne simţim mândri? După ce am trăit câteva sărbători naţionale ale Canadei şi Quebec-ului am început să mă întreb: ce ne lipseşte pentru a ne bucura ca şi ei?

Suntem prea ancoraţi în grija zilei de mâine să ne mai stea gândul la asta? Suntem prea săraci? I-aş înţelege pe bătrâni - ale căror pensii mici sunt o problemă, pe parinţii care se stresează să-şi ţină joburile şi să crească coolpiii (nu este o greşeală, este un termen compus din cool şi copiii; este invenţia mea ca şi cuvânt şi cred că desemnează tânara generaţie) care vor haine de firmă, i-pod şi facultate particulară. Dar nu-i înteleg pe cei tineri. Iar în Canada şi Quebec străzile se umplu de tineri, mândri de apartenenţa lor pe care şi-o defilează în faţa unor armate de chinezi şi alţi imigranţi care stau pe margine şi fac poze.

Suntem un popor care vorbeşte atâta despre cât de inteligent, cât de mesianic şi cât de axis mundis este el încât mi-e greu să cred că oamenii nu sunt mândri de apartenenţa lor. Orice sondaj ne va spune că românii sunt mândri de faptul că sunt români. Să fie doar o mândrie declarativă? Încă un capitol la care suntem buni la teorie dar unde practica ne omoară?
Să fie sentimentul românesc al urii de sine - despre care Cioran spunea că este la fel de puternic ca şi sentimentul similar evreiesc - predominant? Sursa mândriei noastre este în acelaşi timp şi sursa neputinţei noastre, a ruşinei noastre? Un fel de ciudă că puteam face mai mult dar nu am făcut?

Să fi şters cei patruzeci de ani de comunism şi de festivism forţat orice dorinţă de sărbătoare în noi? Ne-au ucis ei până şi bucuria (pe care ne-o recâştigăm doar după victoriile la fotbal - o chestie care în .ro e la fel ca drogul: murdar dar produce efecte halucinogene)?

Să fie o dată prost aleasă? Sau o serbăm noi prost? Impresia mea este că oamenii nu simt încă ziua naţională ca fiind a lor şi pentru că de regulă o percep ca ziua în care unii se duc să depună coroane, în care unii defilează în uniformă militară şi în care televiziunile fac circ de cea mai joasă speţă.

Poate dacă ar fi o zi în care defilează oamenii (aşa cum este aici), în care pot cânta, striga pe străzile din centrul Bucureştiului (să zicem zona Unirii-Romană) s-ar simţi ca la ei acasă, aşa cum trebuie.

Nu am decât întrebări. Dar, de multe ori este bine să ai întrebări şi nu răspunsuri.
La mulţi ani tuturor ! Bucuraţi-vă !

…………………….
foto 1 - Administraţia prezidenţială
foto 2 - arhiva personală

Later update (5 ianuarie 2007): frunzărind arhiva blogului am ajuns la concluzia ca acest post este suficient de bun pentru proiectul Capsula Timpului. Chiar sunt curios cum vom serba ziua naţională a României în viitorii ani. Vom fi oare la fel de blazaţi? Vom serba mai mult 9 mai decât 1 decembrie? Întrebări, întrebări…

>> Insemnare preluata de pe blogul convex-concav - Viorel Anghel, Montreal, Canada_

Avem aici o fotografie-document. Din mai multe motive.

-Primul si cel mai evident este dat de simbolistica gestului de a alatura Romania - Europei (de turta dulce) in decembrie 2006.

-Al doilea motiv este ca a fost ultima data cand Presedintele si Primul Ministru au facut ceva impreuna, cand au colaborat la ceva in public. Daca va ganditi la cum au fost cu revelioanele separate in mijlocul Bucurestiului, cu sarbatorile de la Sibiu unde s-au ignorat reciproc si la faptul ca pacea a fost pastrata, de comun acord, doar pana la Aderare, un gest de echipa ca cel de mai sus nu mai pupam noi…

>>Preluare de pe blogul lui Adrian Cristea, Bucuresti_

Cand mergi la cineva la casa, mai ales cand casa e noua, trebuie sa duci ceva “de casa noua”.

Romania a intrat in Uniunea Europeana.

Eu sunt european!

Dar totusi mi se pare ca am intrat in casa cuiva, in casa noua, fara sa fi adus ceva de la casa mea, Maramures. Nu prea am eu zestre, dar din cat am va ofer cu drag. Eu cu asta intru in “noua casa”: cu prieteni adevarati…la munca pamantului
in liniste si tihna, la manastirile din Maramures…
cu tot ce avem noi mai pretios…amintirea si sufletul celor plecati de langa noi prea repede
cu vechile traditii si obiceiuri….
cu (ne)indemanarile dar cu dorinta de a progresa si a invata.

Eu cu asta intru in noua casa; cu rabdare, cu dorinta, cu initiativa, dar mai ales cu mandrie … mandrie ca sunt din Maramu’!

>> Insemnare preluata de la Andreea Csuk, Baia-Mare_

Sublocotenent Doboş Grigore
Regimentul 2 - Care de luptă
Bratislava, Slovacia
JURNAL INTIM

25 martie 1945
Împlinesc 24 de ani. La ora 14.00 primim ordin să ne deplasăm din Demandice spre front.
Noaptea, la ora 12, suntem bombardaţi de artileria inamică.
Bomba cade la 30 m. de maşina în care eram cu comandantul regimentului, comandantul brigăzii şi dl. Căpitan Mauru.
Carele încep să treacă Hronul, un râu nu prea mare.
Dorm cu Locotenentul Ogescu într-un tranşeu, dar frigul ne scoală şi ne plimbăm pe câmp.
Un rus ne încălzeşte cu câte o cană cu vin.
Dimineaţa ne apucă plimbându-ne.

26 martie 1945 (luni)
Regimentul primeşte ordin să atace sectorul cuprins între satele Dol-Beşa(1) şi Dol Pial(1) (Ung.).
Batalionul I Maior Cociu atacă satul Dol ca prim obiectiv.
Batalionul II atacă satul Beşa ca prim obiectiv.
Pierderi: Batalionul I un subofiţer 3 trupă, 5 răniţi.
Batalionul II Căpitan Răuţă pierde pe cei mai buni ofiţeri ai regimentului.
1. Locotenent Giorgi Ioan, lovit în plin.
2. Locotenentul Negrescu Virgil care e rănit (ambele picioare fracturate) evacuat la un spital de campanie, dar din cauza hemoragiei îşi dă viaţa, probabil cu gândul la scumpi lui.
3. Locotenent Manceanu Viorel moare pe când îşi pilota carul (intrase într-un şanţ anti-car) lovit de gloanţele nemiloase ale unei mitraliere.
4. Locotenent Roşescu Gheorghe este lovit pe când eşea la creastă cu carul, de un proectil anti-car şi arde de viu.
Alţi 4 ostaşi mor alături de comandantul lor.
Ziua de 26 martie 1945 a fost o zi grea, durerea pierderii celor mai buni ofiţeri se putea citi pe feţele tuturor.
Fiecare se abţinea dar lacrimile porneau şiroiu. Au început toţi să-şi amintească de micile intimităţi şi de viaţa celor pierduţi, dar amintirile sunt zadarnice când nu e cel despre care îţi aduci aminte.
Au fost înmormântaţi într-un cimitir din satul Baica.
Fie-le ţărâna uşoară şi veşnica pomenire.
Nu ştiu cum va primi vestea pierderii Locotenentului Negoescu Virgil, comandantul meu, Popescu Victor-Gheboeni şi Diculescu Alex-Manga, cei cu care Locotenentul Negoescu s-a retras din Basarabia.

27 martie 1945
Ne deplasăm la Dol Pial unde rămânem până după amiază.
Apoi ne deplasăm la Tegla(2) în Melek.
Noaptea am dormit (vorba vine) cu Mircea Lăzăroiu şi maior Ghiţescu într-o şiră cu pae. Dimineaţa ne trezim cu câteva proectile de artilerie cari cad în faţa noastră.

28 martie
Trecem peste un pod la Martinova. Stăm până după amiază când ne deplasăm la Gor Sileş(3). Aici dăm de vin. Pentru prima oară mâncăm mai bine şi bem destul.

29 martie
Trecem Nitra pe la Şurami(4) şi ne oprim la Branci(5).
La Dol Pial (1) atacă Batalionul II. Carul Sublocotenentului Dumitrescu arde lovit de un proectil anti-car iar el scapă ca prin minune.

30 martie
Ne deplasăm la Pania(6) unde dăm de vin foarte mult.
Plecăm a doua zi.

31 martie
Mergem la păduricea de lângă Mladigai(7) unde se instalează comandamentul.
Pe la prânz, comandantul regimentului, Colonelul Zătreanu, împreună cu divizia 141 rusă ocupă satul Ireg( cu două S.P.V., fără să ştie că în sat sunt nemţi.
Peste câteva minute se deslănţue un baraj de artilerie inamic foarte puternic din care Colonelul Zătreanu scapă nevătămat.

1 aprilie 1945
Se dau lupte pentru cucerirea înălţimilor din regiunea Bratislavei.
Carele Batalionului I luptă foarte bine încât nemţii sunt forţaţi să se retragă peste noapte.
Este, cred, unică în istoria carelor, lupta aceasta dusă cu un inamic care domina din punct de vedere strategic şi topografic.

2 aprilie
Ne îndreptăm către Bratislava cu direcţia Pania(9).
De dimineaţă am băut cam mult şi întrucât am mers cu dl. Colonel în maşină, am dormit până la intrarea în Pania.
Aici stăm una zi.
Pe la ora 22 au venit câteva avioane de noapte, aşa numitul de noi “Moş Costică”, care a lăsat câteva ouă, dar noi am scăpat nevătămaţi.

3 aprilie 1945
Cade Bratislava, capitala Slovaciei.
Spre seară sunt trimis de comanda regimentului să recunosc dacă oraşul e cucerit în întregime.
Plec cu un S.P.V. pe la ora 17.
La intrarea în oraş întâlnim 3 baricade pe şosea şi un şanţ anti-car.
Oraşul fumegă în anumite cartiere. Totul este devastat. Din case, care mai de care, ese cu trofee.
Mi-am luat atunci câteva paste de dinţi dintr-o farmacie.

4 aprilie 1945
Ne deplasăm către Morava pentru a trece peste podul de vase.
Batalionul I încearcă să treacă podul dar este bombardat de aviaţie.

5 aprilie 1945
Trecem Morava pe un pod de vase. Noaptea am dormit într-un tunel adăpost, de lângă râu.

6 aprilie 1945
Cantonăm într-un sat din Austria. Aci întâlnim pe drum circa 20 partizani omorâţi… Ruşi.

7 aprilie 1945
Ne îndreptăm către poziţie. Ziua ne hărţuieşte aviaţia care încearcă zadarnic să distrugă coloanele în marş.

8 aprilie 1945
Ne găsim la ora 5 a.m. în marginea unei păduri de lângă satul Hohenruppersdorf. Batalionul I se grupează pentru atac.
La ora 8.30 începe pregătirea atacului. Trage artileria şi începe să cânte Catiuşa.
Carele ajung până în marginea satului. Aci sunt oprite de un foc violent dela inamic. Rămân în poziţie defensivă peste noapte.

9 aprilie
Încercări de contraatac inamic respinse.

10 aprilie
Inamicul masează trupe autoblindate şi tancuri.

11 aprilie
Batalionul începe atacul satului Hohenruppersdorf.
Inamicul opune rezistenţă dârză, contraatacând cu tancuri din toate direcţiile.
Carele noastre, deşi ocupaseră în întregime satul, sunt nevoite să se retragă.

12 aprilie
Inamicul caută să respingă, de pe noua poziţie a Batalionului, carele noastre, prin contraatacuri numeroase. Însă vitejia tanchiştilor noştri îi dă peste cap. Sublocotenetul Radu Constantinescu este un adevărat erou, prin felul cum scapă din greaua situaţie de încercuire.

13 aprilie
În zori carele sunt primite cu foc anti-car din toate părţile.
Artileria începe să tragă pe poziţie. Aviaţia inamică, mai furioasă ca oricând, începe să bombardeze şi să mitralieze.
Zi foarte grea pentru toţi. Panica intră în infanterie, care se retrage în debandadă.
Totuşi carele încep lupta singure. Atacă satul direct cu 3 care iar restul le manevrează prin dreapta de flanc. Manevra reuşeşte şi satul este ocupat. Inamicul se retrage spre Şric(10).
Batalionul rămâne în marginea de NW a satului Hohenruppersdorf pentru regrupare.
Pierderi: 10 dispăruţi, 5 care avariate luate de inamic, Sublocotenentul Ivan Horia mort, lovit în cap de un proiectil anti-car.
Câţiva ostaşi răniţi.

14 aprilie
Regimentul, în urma cererii domnului Colonel, trece în refacere, rămânând numai una companie mixtă compusă din carele ce au mai rămas, sub comanda Căpitanului Duceac Arcodie.

15-16-17-18-19-20-21-22-23-24 aprilie
Se constitueşte compania şi se grupează în regiunea Nexing.
Apoi se deplasează către oraşul Mistelbach. Rămân translator la această companie.
În Mistelbach găsesc circa 30 români C.F.R.-işti luaţi de nemţi în retragere. Majoritatea sunt cunoscuţi pentru că sunt din Adjud, unde am copilărit.
Le fac rost de un camion, de acord cu comandantul Companiei si-i expediem la Bratislava pentru că acolo este C.F. şi posibilitatea de a pleca în ţară e mai mare.

25 aprilie
Compania întărită cu care R 35 (2 la număr, comandate de Sublocotenentul Dumitrescu) se deplasează către graniţa Ceho-Slovaciei, pentru a trece din nou Morava în Cehia.

26 aprilie
Noaptea la 4.00 se trece râul iar în zori începe atacul. Toată ziua carele au fost ţintuite de nişte tigre nemţeşti şi spre seară se incendiază un T.4.

27 aprilie 1945
În dimineaţa acestei zile, pe la ora 10, un contraatac serios inamic respinge infanteria şi produce o panică de nedescris.
Totuşi carele rămân la datorie şi spre amiază contraatacul este respins.
După amiază am fost prins într-un baraj de artilerie şi am scăpat fugind cu motocicleta.
Pînă pe seară nici o acţiune.
Carele primesc ordin să rămână pe poziţie urmând ca a doua zi în zori să atace din nou. Oraşul Brno este ocupat de ruşi de eri, 26 aprilie.
Şoseaua pe care atacăm este aceia ce duce la Brno.

28 aprilie 1945
Batalionul rămâne pe poziţie în defensivă. Inamicul bombardează către ora 15 satul Muşov(11) în care mă aflu. O bombă cade la circa 50 m. de mine şi la 8 m. de un car T4 care se repara. Nu a fost nici un rănit întrucât bomba a căzut pe o casă şi a făcut explozie pe acoperiş. La ora 15 (14 ora României) ascult radio Bucureşti.
Aflu că Mussolini a fost capturat de partizani.

29-30-31 aprilie 1945
Rămânem în apărare la cota 222. Schimburi de focuri de artilerie violente pe timpul nopţii.

1-2-3 mai 1945
De 1 mai am făcut-o lată cu Ruşii la Brigada de tancuri.
Pe 2 mai am băut în grajdul nostru cu Mişu Dumitrescu care s-a îmbătat ca un porc cu spirt.
Pe ziua de 3 mai un contraatac inamic produce o oarecare panică dar este respins.

4-5 mai
Pregătiri intense pentru atac.
Se cară întruna în sectorul nostru armament greu şi artilerie. Catiuşa ca niciodată a invadat satul. Sunt peste 200 maşini.

6 mai
Ziua 1-a de Paşti. Am plecat la regiment şi am luat din ordinul Brigăzii 5 A.B. cu care am plecat pe poziţie.

În dimineaţa zilei de 7 mai
La ora 5.30 ne scoală un sunet foarte puternic. Începuse pregătirea artileriei şi a Catiuşelor.
Dacă cineva ar avea o imaginaţie cât de bogată nu poate descrie în cuvinte haosul care s-a produs în acele 2 ore.
Comparaţia cea mai nimerită ar fi următoarea.
Ploaia cred că trimite stropi pe pământ destul de deşi dar proiectilele în sectorul nostru cădeau şi mai des.

7 mai
În observatorul artileriei înaintate am asistat la desfăşurarea panoramică a luptei.
Au picat câteva proiectile lângă mine şi Mircea.
S-au cucerit 7 sate în acea zi. Carele noastre, ca prin minune, au scăpat neatinse.
Locotenentul Vlădoianu a primit botezul focului în ziua când soarele nu se mai vedea de fum.

8 mai
Inamicul se retrage în debandadă. Suntem în continuă urmărire.
Am înaintat atunci 70 km. până în oraşul Znaim(12).
Noaptea am dormit foarte confortabil la nişte cehi. Trecusem în Cehia.

9 mai
La ora 6 mă scoală ordonanţa şi-mi spune: “Domnule Sublocotenent s-a făcut pace”. Am eşit afară şi ostaşii mei m-au luat cu asalt. Au început să mă ridice pe braţe şi să mă sărute.
S-a făcut un chef cum se face atunci când ai scăpat de grija şi de frica clipei ce va veni.

-%-

Ne deplasăm tot în urmărire spre Telci(13) întrucât bande de S.S. mai rezistă în păduri.

Va urma

Fără dată
M. St. M. comunică:
La vest de Morava trupele române au cucerit 30 de localităţi.
Moscova a sărbătorit prin salve de tun joncţiunea istorică a trupelor ruso-anglo-americane.
Coresp. Reuters comunică că armata rusă a intrat în centrul Berlinului. Sunt la 200 m. de Ministerul de Interne.
Aliaţii au trecut râurile Els(14) şi Leda.
Aliaţii se apropie de Munchen.
Au fost luaţi 3 generali prizonieri aliaţi.
Tancuri aliate au atins frontiera Elveţiei.
Ocupat Vicenţa(15).
Himler comunică aliaţilor că Hitler este pe moarte.
Roberto Farinacci a fost executat.

-%-

______________________________________________
(1) Este vorba de “satele” Besa si Dolny Pial din Slovacia. Nu ştiu ce înseamnă Ung., probabil nu Ungaria, aşa cum am crezut iniţial.
(2) Tehla
(3) Nu am reuşit să-mi dau seama despre ce oraş / sat este vorba.
(4) Surany
(5) Branc
(6) Pana
(7) Mlady Haj
( Jarok
(9) Nu cred că este vorba despre acelaşi oraş / sat de la punctul (6) deoarece acesta este în direcţia opusă Bratislavei.
(10) Schrick
(11) Na Muslove
(12) Znajmo
(13) Telc
(14) Ems
(15) Vicenza

>> Insemnare preluata de pe blogul My private… world  - Ruxx, Bucuresti_

Stiu si eu replica aia rautacioasa: “Ai masina sau Dacie?”. Dar, dincolo de glume, ca ne convine sau nu, e a noastra.

Indiferent daca aderarea va aduce dupa ea un “face-lift” total al masinii noastre nationale, ma gandesc ca n-ar trebui sa uitam prin ce “faze” a trecut ea de-a lungul vremii.

Faze, care, dupa cum puteti vedea, inca mai exista pe drumurile (ca “soselele” e mult spus!) Romaniei…

Asa a inceput totul….

A urmat 1300 (pe modelul asta a invatat mama sa conduca; a noastra era alba, cu “motor frantuzesc”).

Si mult-imbunatatita varianta 1310 (a avut bunicul - rosie- cand a venit cu ea acasa, nu mai incapea in…garaj de mandrie!).

Avem si “combi” (prima masina “de dupa ‘89 ” a tatalui meu; zdranganea portbagajul ceva de groaza….)

Hibridul cu Citroen…..(ce le-a mai iubit mama…a avut doua!)

Ne-am modernizat: Super Nova!

Dupa fuziunea cu Renault.

>> Preluare de pe blogul Ganduri al Alinei Hodovanu, Bucuresti_

Nota: Sa mai retinem si castigarea de catre Dacia a locului I la categoria Branduri, la Zece Pentru Romania, Editia a II-a.

Ultima insemnare pe anul asta. Intram in cateva ore in UE - moment pe care multi il asteptau de mult iar de care altii s-au temut. Vom avea raspunsurile la momentul potrivit. Pana atunci eu va propun sa va uitati la niste imagini de la ridicarea steagului Uniunii Europene la Bucuresti, eveniment transmis in direct de EuroNews.

Tariceanu vorbeste primul…

Apoi se pregateste Basescu…

….

Si s-a ridicat…

……

Artificiile lumineaza cerul din jurul Pietei Victoria…

>> Vezi restul imaginilor pe blogul Reverberatii - blog civilizat - Marius Nicolescu, Constanta_