Capsula Timpului

Avem bucuria ca dupa aparitia articolului Amintiri - Capsula timpului, pastrata pe net, Alina Munteanu sa ne anunte ca Jurnalul National participa la proiect cu cateva articole referitoare la aderare - multumiri:

• Internet - Romanii nu se inghesuie la .eu - Alexandru Radescu, 6 ianuarie 2007
• Europa, te iubesc! - Marius Tuca, 3 ianuarie 2007
• Hai Aderare! – Devenim romani cu buletin de Europa - Irina Cristea, 29 decembrie 2006
• Drepturi depline – ‘In Uniunea Europeana intra o Romanie mixta’ - Irina Cristea, 28 decembrie 2006
• Integrare hard si integrare soft - Alina Munteanu, 21 decembrie 2006
  
• IT&C la standarde europene - Mihai Manole, 21 decembrie 2006
  
• Pace, pace - Romania, o turta dulce - Irina Cristea, Oana Stancu, 15 decembrie 2006
• Toate apelurile vor fi inregistrate - Cristian Ionita, 22 septembrie 2006.

Bucuresti_

Sunt un om normal. Ma duc sa fac cumparaturi si la Mall, dar si de pe tarabele din Obor. Si trebuie sa marturisesc ca ipostaza a doua nu-mi displace. Are, asa cum citeam eu printr-o carte (mai fac si de-astea, chiar daca ma duc la shopping in Mall!), “patina autentica”!

Ei bine, eram la cumparaturi inainte de Sarbatori si forfoteam pe “aleile” “Mall-ului” din Obor, in cautare de ceva ce vazusem la o prima trecere, dar cand am revenit parca intrase in pamant!

Si cand am dat ochii peste cap de exasperare (parcurgeam a treia oara aleea, eram sigura ca pe aia trebuie sa fie si totusi…nimic!), am dat de ELE!

Steagurile “infratite” deja ale Romaniei si Uniunii Europene. In motul bazarului!

Oare inocentii care le arborasera, cu atata mandrie “integrata”, au idee ca, cel mai probabil, Uniunea Europeana va pune capat rapid, prin reglementarile ei, acestui timp de comert ?

>> Insemnare preluata de pe blogul Gânduri - Alina Hodovanu, Bucuresti_

Fara ca sa ne laudam despre asta si fara ca sa planificam acest lucru, am inceput pe data de 22 decembrie 2006 un fel de “tocanita” a blogurilor, intitulata Revista blogurilor romanesti si straine. Pana pe data de 8 ianuarie, au existat nu mai putin de 15 asemenea reviste zilnice(sau de weekend) ale blogurilor romanesti(si unele straine). Ce am urmarit au fost in special urmatoarele thread-uri:

• stiri de pe bloguri;
• review movies de pe blog;
• funny stuff - filmulete, glume, poze, istorioare nastrushnice;
• propuneri si sfaturi;
• ganduri randomizate - insemnari personale;
• de sezon - despre integrarea in UE si Romania in preajma sarbatorilor;
• presa despre bloguri - ce se mai scria in ziare despre bloguri;
• din blogosfera - proiecte, propuneri, aprecieri si clasamente bloguri;
• stiri din lb engleza: stiri auto sau stiri de pe internet.
• Toate acestea impreuna cu: poza zilei(luata tot de pe bloguri), gandurile compilatorului, noi bloguri gasite pe internet si reactii la revista blogurilor.

Fara sa intentionam neaparat acest lucru, se pare ca am captat in paginile acestor reviste “feeling-ul” blogurilor in preajma sarbatorilor (cand nu foarte multi au scris pe blog, dar si aceia care au scris au fost plasati cu un link in revista), inainte de integrarea in UE (ce spuneau bloggerii despre integrarea in UE, stiri din ziare, reportaje si alte news despre integrare), integrarea in UE & devenirea (din romani) europeni, si… cum ne simtim noi in EUROPA(+bagajul adus & dat ca zestre europenilor). Datorita unor motive subiective, a trebuit (cu mare durere in suflet) sa incetam aceasta revista a blogurilor, dar acum dorim sa o incredintam Capsulei Timpului - ea face parte din zestrea noastra, a romanilor, adusa Europei & lumii in general. Arhiva revistei blogurilor contine urmatoarele editii: Decembrie 2006: 22 dec, 23-24 dec, 25 dec, 26 dec, 27 dec, 28 dec, 29 dec, 30-31 dec; Ianuarie 2007: 1 ian, 2 ian, 3 ian, 4 ian, 5 ian, 6-7 ian, 8 ian. Bineinteles, se cauta editori voluntari pentru ca aceste editii ale revistei sa continue. Exista unele persoane care ar dori sa continue asta(si cred ca este benefica pentru multi - nu toti au acesti bloggeri cunoscuti/necunoscuti in lista de la feedreader, asa ca… vino si viziteaza revista!), dar este nevoie de mai multi. Oricum… daca ati dori sa stiti cam ce “gandeau” si “scriau” bloggerii romani inainte de integrare, in timpul integrarii si chiar dupa integrare, va invitam sa lecturati paginile acestor reviste!

>> Insemnare preluata de pe Blogul portalului de informatii utile - Stefan Misaras, Bucuresti_

György Ligeti - Un roman uitat?

György Ligeti s-a nascut in Romania, la Tarnaveni. A facut studii de muzica la Cluj, iar dupa razboi (a fost dus la Auschwitz fiindca era evreu) si-a continuat studiile la Budapesta. Nu a studiat cu Béla Bartók (nascut si el tot in Transilvania), dar a fost influentat de el.
(more…)

Memorialul durerii

o amintire: se deschide facultatea; decanul spune ca hai sa nu mai fumam, ne-am mutat intr-o cladire noua, nu e aerisire, peretii sunt abia vopsiti etc.

nu conteaza argumentele in cazul asta; conteaza autoritatea decanului, care iti spune “nu mai fumam in cladire si gata” (inca nu aparuse legea cu fumatul interzis in institutii publice, dar nu e important);

se termina ceremonia de deschidere; toata lumea iese pe hol, studentii si o parte din profesori, la gramada, isi aprind tigarile, ca si cand n-ar fi auzit nimic; Gramo e stupefiat - asta e un exemplu paradigmatic pentru ce vreau sa spun;
(more…)

Ce mi-a placut la Bienala Tinerilor Artisti. Premiile mele

Originalitate: Lala Rascic “The Invisibles”; curator Oana Tanase. Viata unei familii invizibile - desene si performance. Lala Rascic spune “you are you” si eu intreb “how can you say <you are you> when you are invisible?

(more…)

Cum te poti descurca in Bucuresti? 

subtitlu: mic ghid practic

Bucurestiul este un oras european de provincie. De acum 50 de ani. Cum poti supravietui in el? Iata cateva reguli elementare:

1) Nu iesi pe strada fara casti in urechi. Daca trebuie sa circuli cu transportul in comun, pe langa casti, ia-ti bomboane de menta sau orice alte bomboane cu o aroma suficient de puternica incat sa acopere mirosurile degajate de catre ceilalti calatori.

(more…)

Cum poate fi arestata banda de bicicleta?

Habar n-am. Pur si simplu imi trebuia un titlu. Ok, iata cum arata banda de bicicleta din Berlin:

Atotprezenta (mind you, filmuletul e facut intr-un cartier oarecare, nu in centrul orasului), curata, frumoasa, bine marcata, fara intreruperi , fara pietoni (mi s-a intamplat o singura data in aproape 5 luni sa vad pe cineva stand pe banda - un skinhead urias care, cand m-a vazut, a sarit ca ars la o parte schitand niste scuze). In genere, prin locurile prin care a mai fost Gramo si a mers cu bicla, totul a fost ok. In afara, bineinteles.

Cum e in Bucuresti?

(more…)

Viata unei femei “inteligente, indraznete, provocatoare, mereu alta”

Precizare de inceput: viata ei graviteaza in jurul lui – Barbatul. Sa nu credeti ca ar ceda oricarui barbat. Ea il asteapta si invata pentru el - the one and only.

Adolescenta sau despre victima fericita a fardului, sindromului menstrual si cumparaturilor.

Ce cunoaste?

(more…)

Studentul la filosofie - scurt bestiar

studentul la filosofie, indiferent de sex, are rareori caracteristici care sa il individualizeze; dupa o observare mai atenta am reusit sa descopar cateva specii; le voi descrie in continuare.

>> Insemnari de pe blogul Gramo’s World - Ramona, Gigi, Bucuresti_

De la 1 ianuarie 2007, Romania se asaza la masa deciziilor europene. Aflat inca in functia de secretar de stat in Ministerul Integrarii Europene, Leonard Orban a explicat, pentru Jurnalul National, atat cateva dintre atributiile pe care le va avea in calitate de comisar european pentru multilingvism, cat si “atributiile” pe care le va avea Romania de la 1 ianuarie 2007 in calitate de stat membru al Uniunii Europene.
(…)
Jurnalul National: Ce fel de Romanie intra in ce fel de Uniune Europeana?
Leonard Orban: Intra in UE o Romanie mixta, cu sectoare perfect convergente cu cele din UE si cu altele inca in transformare. O Romanie in curs de dezvoltare, o dezvoltare accentuata. Intram intr-o Uniune confruntata cu problema globalizarii, o Uniune in transformare, in modernizare, in proces de reformare institutionala si in proces profund de reformare pe toate sectoarele pentru a se adapta la provocarile ridicate de globalizare. E o UE actor global, cu sanse mari sa devina un si mai mare actor global.

>>Cititi interviul integral in editia online a Jurnalului National

Suntem romani. Uneori ne laudam radacinile glorioase, istoria bogata si mostenirea culturala. De cele mai multe ori ne comportam de parca ne-ar fi rusine de ceea ce suntem si de ceea ce se petrece aici. Spunem “Tara frumoasa, pacat de oameni”. Intotdeauna m-a intrigat expresia asta. De ce “pacat de oameni”? Poate am fost eu norocos insa oamenii pe care i-am intalnit nu se impusca pe strazi, au familii, majoritatea au prieteni vechi de zeci de ani iar romanul stie sa isi respecte aproapele chiar daca ani de saracie si opresiune ne-au intors unul impotriva altuia.

Cea mai frumoasa tara. Pentru ca este a mea.

Iubesc tara asta si abia in ultimul an am inceput sa deschid ochii spre ceea ce este cu adevarat. Munti inalti pana la cer si ape adanci. Mare, rauri, dealuri, campuri, paduri.Istorie de mii de ani. Cultura bogata. Avem o tara frumoasa. Avem si oameni cu suflet frumos. Din pacate il arata doar celor apropiati. Pentru ca le este frica de cei pe care nu ii cunosc. Ardelenii am observat ca sunt niste oameni de suflet, primitori. Moldovenii sunt oameni veseli, ospitalieri, credinciosi si foarte muncitori. Oltenii au o latura mai taioasa dar sunt ambitiosi si inteligenti. Isi iubesc locul si nu ezita sa il arate celor ce doresc sa il vada.

>> Citeste mai departe pe blogul kindablog - Mihai Dragan, Bucuresti_

(…) In cele din urma, i-am multumim persoanei din spatele tejghelei si m-am aplecat asupra unei alte perechi - persoana respectiva, vazand ca nu vreau sa cumpar prima pereche, s-a indepartat “discret” de mine. Cu alte cuvinte, “m’a lasat in plata mea”. Bineinteles, am mai zabovit pe acolo si am admirat alte perechi de pantofi… dar nimeni nu s-a mai apropiat de mine, asa ca… am plecat.Spre deosebire de acest magazin, la un altul am fost lasat aproape singur pana ce m-am apropiat de o pereche anume, dupa care… nu am mai fost singur! O persoana de la vanzari s-a tinut scai de mine, incercand sa afle preferintele mele, mi-a recomandat alte perechi si culori, alte grosimi de talpa, etc. Ce mai: nu mai puteam sa scap! Bineinteles ca am cumparat de la ei!

Care-i morala? Inca exista mentalitatea aceasta in Romania: “Eu am marfa / produsele (eu, ca magazin sau ca vanzator), deci voi, clientilor, trebuie sa ma ascultati, si sa ma implorati sa va ajut - si, daca eu nu am chef sau daca nu cumparati, atunci lasati-ma in pace!” (…)

>>preluare de pe Blogul magazinului virtual de birotica si papetarie - Stefan Misaras, Bucuresti_

      Asa cum scrie si in revista Times, in trecut oamenii mari faceau istoria… Oameni cu bunele si cu relele lor, cu ambitiile si orgoliile lor, cu puterea lor si a armatelor pe care le conduceau cu o mana de fier… dar oameni care puteau fi eliminati sau inlocuiti, eventual prin revolutii… si nu de putine ori a fost de ajuns o scanteie pentru a porni o revolutie, pentru a schimba cursul istoriei si pentru a opri un imperiu din marsul sau pentru cucerirea planetei…

Si daca filele albe ale istoriei le scriem noi, cu totii, cat de mult mai poate valora fiecare cuvant in parte… cum vom mai putea distinge vreodata amprenta tiranului de cea a pacifistului, amprenta monarhiei de cea a democratiei, cum vom mai putea distinge filozoful de taranul de rand in acele file ale unei cartie de istorie… vor fi cu totii diluati intr-o istorie “new-age” ce va supravietui trecerii timpului, numai pentru a se intoarce impotriva copiilor copiilor nostrii… o istorie stearsa, bogata in continut lipsit de valoare reala, o colectie de fapte si ganduri care nu fac nici macar cat suma lor… (observati vreo asemanare cu persoane reale!? sau poate cu trend-uri contemporane? si daca promovarea inculturii va deranjeaza in ziua de azi, de ce nu va ganditi si la ziua de maine?)

Ma intreb daca mai lupta cineva pentru progres in zilele noastre… nu, nu la cei care scot o alta versiune de iPod la fiecare 6 luni pentru progresul afacerii lor, nu la ei ma refer… ma refer la cei care stau pe margine si permit tensionarea relatiilor internationale, disparitia valorii de frumusete in randul tinerelor generatii si eradicarea lui Mos Craciun din mall-uri pentru evitarea acuzatiilor de pedofilie… Lumea a ajuns aici pentru ca este condusa intr-un mod democratic, iar cei puternici si valorosi nu sunt destui sau nu sunt estul de eficienti in perpetuarea clasei lor, nu sunt incurajati sau sustinuti si nici nu vor fi vreodata… Si mai ingrijorator este arborele genealogic cu care incepe filmul “Idiocracy”, de un realism tulburator…

>> Citeste mai departe pe blogul NetBoy’s - Rares Mirica, Bucuresti_

1 ianuarie, an de glorie 2007.

Prima zi in care Romania este membra UE … am plecat pe drumurile patriei sa vad daca se observa vreo asa zisa “diferenta”.

In drumul spre locatia finala … locatia care mai nou poarta numele de Paclele mici (judetul Buzau), sau popular, asa cum stiu romanii, Vulcanii noroiosi.

Odata ajunsi acolo am descoperit ca a fost transformata in rezervatie naturala, si mai nou se percepe si taxa de intrare. O schimbare oarecum bine venita, intr-o tara europeana.

Ce s-a schimbat?

Pai in primul rand au reusit sa faca o sosea decenta, au facut si un mic camping, si spre surprinderea mea chiar era curatenie. Desi era prima zi a noului an, era destul de multa lume.

Am sa las restul pozele sa vorbeasca despre aceasta locatie minunata dupa parerea mea

Urmatoarea oprire a fost undeva prin apropiere, mai exact la Manastirea de maicute de la Berca, o alta locatie deosebita. O biserica construita foarte aproape de ruinele casei domnesti a lui Constantin Brancoveanu …

>> Insemnare preluata de la Razvan Cranganu - Galati_

Psihiatrul Alexandru Popescu Prahovara a plecat în Anglia pentru a-şi realiza visele: o carte despre mentorul Petre Ţuţea şi un proiect de pionierat în studiul autismului. Nu a plecat oriunde în Anglia, ci chiar la Oxford, oraş numit de Alexandru Popescu “maternitatea de idei”.

În anul 2004, după mulţi ani de muncă asiduă, de trăiri inimaginabile şi de descoperiri dureroase, îi apare cartea “Între jertfă şi sacrificiu”, dedicată mentorului său şi considerată de critici prima sinteză serioasă despre Petre Ţuţea şi deţinuţii politici din România. Cuvântul introductiv a fost scris chiar de Arhiepiscopul de Canterbury.

Astăzi, doctorul Alexandru Popescu lucrează la Oxford la un proiect de pionierat, căutând să identifice în adolescenţii cu autism acele însuşiri speciale care îi definesc nu ca bolnavi psihic, ci ca persoane cu talente deosebite şi un potential creativ neobişnuit, care îi apropie de genialitate.

O singură tristeţe îl însoţeşte pe Alexandru Popescu: faptul că încă e departe de România.

Dar, el ne asigură că e doar o chestiune de timp. Într-o zi va reveni acasă.

>> Insemnare preluata de la Marius Parciu, Iasi_

În ordinea importanţei, pentru cei mai mulţi români, azi este: o zi liberă, 1 decembrie, vineri, ziua naţională a României. Mă întreb de ce această ordine nu poate fi schimbată? De ce nu ne simţim mândri? După ce am trăit câteva sărbători naţionale ale Canadei şi Quebec-ului am început să mă întreb: ce ne lipseşte pentru a ne bucura ca şi ei?

Suntem prea ancoraţi în grija zilei de mâine să ne mai stea gândul la asta? Suntem prea săraci? I-aş înţelege pe bătrâni - ale căror pensii mici sunt o problemă, pe parinţii care se stresează să-şi ţină joburile şi să crească coolpiii (nu este o greşeală, este un termen compus din cool şi copiii; este invenţia mea ca şi cuvânt şi cred că desemnează tânara generaţie) care vor haine de firmă, i-pod şi facultate particulară. Dar nu-i înteleg pe cei tineri. Iar în Canada şi Quebec străzile se umplu de tineri, mândri de apartenenţa lor pe care şi-o defilează în faţa unor armate de chinezi şi alţi imigranţi care stau pe margine şi fac poze.

Suntem un popor care vorbeşte atâta despre cât de inteligent, cât de mesianic şi cât de axis mundis este el încât mi-e greu să cred că oamenii nu sunt mândri de apartenenţa lor. Orice sondaj ne va spune că românii sunt mândri de faptul că sunt români. Să fie doar o mândrie declarativă? Încă un capitol la care suntem buni la teorie dar unde practica ne omoară?
Să fie sentimentul românesc al urii de sine - despre care Cioran spunea că este la fel de puternic ca şi sentimentul similar evreiesc - predominant? Sursa mândriei noastre este în acelaşi timp şi sursa neputinţei noastre, a ruşinei noastre? Un fel de ciudă că puteam face mai mult dar nu am făcut?

Să fi şters cei patruzeci de ani de comunism şi de festivism forţat orice dorinţă de sărbătoare în noi? Ne-au ucis ei până şi bucuria (pe care ne-o recâştigăm doar după victoriile la fotbal - o chestie care în .ro e la fel ca drogul: murdar dar produce efecte halucinogene)?

Să fie o dată prost aleasă? Sau o serbăm noi prost? Impresia mea este că oamenii nu simt încă ziua naţională ca fiind a lor şi pentru că de regulă o percep ca ziua în care unii se duc să depună coroane, în care unii defilează în uniformă militară şi în care televiziunile fac circ de cea mai joasă speţă.

Poate dacă ar fi o zi în care defilează oamenii (aşa cum este aici), în care pot cânta, striga pe străzile din centrul Bucureştiului (să zicem zona Unirii-Romană) s-ar simţi ca la ei acasă, aşa cum trebuie.

Nu am decât întrebări. Dar, de multe ori este bine să ai întrebări şi nu răspunsuri.
La mulţi ani tuturor ! Bucuraţi-vă !

…………………….
foto 1 - Administraţia prezidenţială
foto 2 - arhiva personală

Later update (5 ianuarie 2007): frunzărind arhiva blogului am ajuns la concluzia ca acest post este suficient de bun pentru proiectul Capsula Timpului. Chiar sunt curios cum vom serba ziua naţională a României în viitorii ani. Vom fi oare la fel de blazaţi? Vom serba mai mult 9 mai decât 1 decembrie? Întrebări, întrebări…

>> Insemnare preluata de pe blogul convex-concav - Viorel Anghel, Montreal, Canada_

1. Salut, Ilie. La mulţi ani!

Salut, Marius. La mulţi ani!

2. Te rog să faci o scurtă prezentare a vieţii tale (un scurt CV), să ştie lumea cine eşti :).

Sunt născut în Constanţa, generala şi gimnaziul le-am făcut în Slatina, apoi Seminarul în Bucureşti, iar acum sunt student la Teologie şi Jurnalism. Şi am 22 de ani, iar o mare parte a timpului o petrec pe drumuri.

3. După facultate ai vrea să continui ca jurnalist? Te-ai gândit la acest lucru?

Da, m-am gândit şi mă tentează jurnalismul. Altminteri nu mai dădeam la Jurnalism.

4. Ce părere ai despre jurnalismul şi jurnaliştii români din ziua de astăzi?

Bună întrebare! Ţinând cont că România a fost anchilozată atâta vreme de cenzura comunistă, este normal să spunem că mediul jurnalistic din România încă mai suferă. Suferă, dar nu în totalitate. De exemplu, cred că în audio-vizual lipsurile sunt enorme. Sunt o grămadă de emisiuni TV care, într-adevăr, te imbecilizează dacă stai să te uiţi la ele. Eu nu văd rostul unor emisiuni ca cele realizate de Dan Negru (“Ciao Darwin”, parcă… mai e emisiunea asta?), “Trădaţi în dragoste” sau acea emisiune execrabilă în care sunt urmăriţi la tot pasul Columbeanu şi Monica Gabor? Monica Gabor o cheamă? Că nu ştiu sigur şi să nu încurc numele oamenilor că nu e frumos. Dar avem şi oameni excepţionali în jurnalism: Traian Ungureanu, Florian Bichir, Cătălin Tolontan, Robert Turcescu şi alţii. Oricum, în mare fie spus, cred că lucrurile se vor schimba mult în bine.

5. Acum câteva zile România a aderat la Uniunea Europeană. Te bucură sau te întristează?

Pe mine mă bucură. Trebuia să intrăm şi noi acolo unde trebuia să fim de mult timp. Nu mă refer în special la Uniunea Europeană ca sistem economic, ci la ceea ce are în comun România cu întreg continentul european. Eu cred că nu puteam să rămânem în afara Uniunii, nu suntem Elveţia. Dacă nu venea comunismul peste noi, atunci probabil că puteam să fim o “Elveţie” a Europei, dar cu socotelile istoriei nu poţi să te pui. Cred că aşa s-a plătit şi o datorie istorică României. Ştiu ei mai bine de ce .

6. Cum crezi că se va schimba România după această aderare? Mă refer aici şi la capitolul religie, un capitol aparte (şi) pentru tine.

>> Citeste mai departe pe blogul lui Marius Parciu, Iasi_

Cand mergi la cineva la casa, mai ales cand casa e noua, trebuie sa duci ceva “de casa noua”.

Romania a intrat in Uniunea Europeana.

Eu sunt european!

Dar totusi mi se pare ca am intrat in casa cuiva, in casa noua, fara sa fi adus ceva de la casa mea, Maramures. Nu prea am eu zestre, dar din cat am va ofer cu drag. Eu cu asta intru in “noua casa”: cu prieteni adevarati…la munca pamantului
in liniste si tihna, la manastirile din Maramures…
cu tot ce avem noi mai pretios…amintirea si sufletul celor plecati de langa noi prea repede
cu vechile traditii si obiceiuri….
cu (ne)indemanarile dar cu dorinta de a progresa si a invata.

Eu cu asta intru in noua casa; cu rabdare, cu dorinta, cu initiativa, dar mai ales cu mandrie … mandrie ca sunt din Maramu’!

>> Insemnare preluata de la Andreea Csuk, Baia-Mare_

Stiu si eu replica aia rautacioasa: “Ai masina sau Dacie?”. Dar, dincolo de glume, ca ne convine sau nu, e a noastra.

Indiferent daca aderarea va aduce dupa ea un “face-lift” total al masinii noastre nationale, ma gandesc ca n-ar trebui sa uitam prin ce “faze” a trecut ea de-a lungul vremii.

Faze, care, dupa cum puteti vedea, inca mai exista pe drumurile (ca “soselele” e mult spus!) Romaniei…

Asa a inceput totul….

A urmat 1300 (pe modelul asta a invatat mama sa conduca; a noastra era alba, cu “motor frantuzesc”).

Si mult-imbunatatita varianta 1310 (a avut bunicul - rosie- cand a venit cu ea acasa, nu mai incapea in…garaj de mandrie!).

Avem si “combi” (prima masina “de dupa ‘89 ” a tatalui meu; zdranganea portbagajul ceva de groaza….)

Hibridul cu Citroen…..(ce le-a mai iubit mama…a avut doua!)

Ne-am modernizat: Super Nova!

Dupa fuziunea cu Renault.

>> Preluare de pe blogul Ganduri al Alinei Hodovanu, Bucuresti_

Nota: Sa mai retinem si castigarea de catre Dacia a locului I la categoria Branduri, la Zece Pentru Romania, Editia a II-a.

 >> Preluare de pe blogul Terorism de cititoare - Luciat, Bucuresti_

Razvan Radulescu, Teodosie cel Mic, Polirom, 2006

- fragmente aici si aici

- interviuri cu Razvan Radulescu (de Elena Vladareanu si de Ovidiu Simonca)

Mihai Iovanel: „Pana la urma, cartea provoaca (mie mi-a provocat) dependenta. Dependenta are aici chipul unui fel de fericire natanga si intensa. Am inceput sa recitesc romanul imediat ce l-am terminat. […] Ceream intr-o cronica de saptamana trecuta, pe un ton excedat-isteric, o carte care sa nu-si bata joc de Poveste. Gata, s-a rezolvat. Mersi.”

Bianca Burta-Cernat: „Razvan Radulescu ne-a dat o carte rara, construita – cu acribie si ingeniozitate – pe o obsesie autentica. Teodosie cel Mic este de departe cea mai buna carte romaneasca de proza aparuta anul acesta si, neindoielnic, unul dintre titlurile de virf de dupa ’89. Ar putea sta foarte bine pe acelasi raft cu Orbitor. E, de asemenea, un produs de export, de valoarea caruia nu stiu daca ne dam cu adevarat seama…”

Mi-e putin mila de scriitorii romani care se afla la ora asta in chinurile creatiei si dau peste Teodosie cel Mic. Probabil ca multi dintre ei se simt niste incepatori sau niste terminati. Ma tot gindesc de citeva zile cum sa scriu despre cartea asta. E o problema de alegere a cuvintelor. Ce sa zic, stralucitoare, extraordinara, perfecta, impecabila, inepuizabila, „un roman total bulversant” (cum zice Bogdan Alexandru-Stanescu)? Nici unul din adjectivele astea nu e deplasat. Si se mai pot adauga si altele. Continue reading ‘Cumpar tricou cu Somnul Protector in acvariu de lupta!’

 >> Preluare de  pe blogul Terorism de cititoare - Luciat, Bucuresti_

Tatiana Niculescu Bran, Spovedanie la Tanacu, Humanitas, 2006

“Lumea s-a mirat acum ceva vreme ca o calugarita de la o manastire din Moldova a fost rastignita si omorita pe cruce de staretul ei, care avea pretentia ca o scapa de draci. Daca ar fi cunoscut din interior biserica noastra ortodoxa, nu s-ar mai fi mirat deloc.” (Cezar Paul-Badescu, Luminita, mon amour, p. 175)

Luminita, mon amour si Spovedanie la Tanacu se completeaza una pe alta. In prima avem o tinara intelectuala care sufera de o nevroza, in a doua o tinara proletara (cum sa-i spun altfel? o fata crescuta la orfelinat, angajata dupa aceea in posturi umile) care sufera de o psihoza majora. Ambele cauta ajutor din doua directii: medicina si biserica. Nici una dintre ele nu gaseste ajutor. In final, supravietuieste, bineinteles, cea a carei boala e mai putin grava si care, in plus, are educatie, familie, prieteni, un mediu decent de viata. Ce credeti ca i se intimpla celeilalte? Moare in chinuri.

Haloperidol si diazepam

Irina e in vizita (nu e calugarita, doar se pregateste sa se calugareasca) la manastirea din Tanacu. Dupa o prima spovedanie are o criza (halucinatii, vorbire incoerenta, comportament agresiv etc.). E dusa la spital. Medicii ii pun diagnosticul “debut de psihoza majora”, apoi schizofrenie. O trateaza cu Haloperidol in principal si cu alte medicamente neuroleptice foarte puternice. Dupa ce ajunge leguma in urma “tratamentului”, o externeaza fara sa-si mai bata capul cu ea. Tatiana Niculescu Bran nu spune lucrurile asa. Foarte profesionist, monteaza faptele si in rest tace cu inversunare: “No comment”. Montajul e atit de graitor incit… Uite un exemplu:

Continue reading ‘Biserica noastra ortodoxa’

Recunosc, mi-am adus aminte de lista de mai jos in timp ce ma uitam la ce s-a mai pus in Capsula Timpului. Nu stiu daca lucrurile astea se potrivesc acolo, fiindca e vb de alta perioada. In fine, here I go:

Mai intai pun lista originala, scrisa de o doamna pe nume Carmen Coblis (nu stiu cine e, i-am gasit totusi numele aici):

- Banane verzi tinute pe dulapul din bucatarie la copt.
- Dozele goale de Coca-Cola, pepsi, bere…etc, expuse pe dulap
- Roboteii din pachete de tigari straine goale
- O portocala mincata in jumatate de ora, decojita de toate cojile si pielitele si degustata pe indelete.

- Pif vs. Rahan. Sau daca nu, benzile desenate din Cutezatorii.
- Practica in uzina vs. practica agricola.
- Bomboanele Cip, multicolore si mici cit o gamalie, care se mincau direct cu limba.
- Dropsurile chinezesti anti-tuse, care generau dependenta. Ca si lipiciul Pelican…

………

Aici vin adaugirile Corinei Matei (o prietena de-a lui Gramo, preda la Univ. Spiru Haret, la Facultatea de filosofie si jurnalism):

- produsele greu vandabile care, ca sa nu ramana pe raft, se dadeau conditionat cu alte produse mai cautate
- cercurile scolare de pirogravura, vaccinurile obligatorii si vizitele medicale in care eram cautati de paduchi

- taberele pionieresti cu ecran de film in aer liber, cu “Nea Marin miliardar” si tantari, cu paturi suprapuse si Eugenia ca gustare, schimburile de cravate de pionier cu scolarii din Bulgaria, parfumul bulgaresc oribil

- gumele de sters chinezesti cu miros fructat atat de intens, incat infigeai dintii in ele pe furis
- colectiile de ambalaje de gume, unele cu surprize (imagini de masini), caietele de amintiri numite “oracole”, cu nelipsita intrebare: “pe cine simpatizati?”

………..

In fine, iata si contributia lui Gramo:

- vizitele cu clasa in diferite fabrici; te alegeai cu: panglici, nasturi, pilitura de fier, bomboane, suruburi, rumegus etc.
- sirop la pahar, ginul de la covasna, numit covagin (chiar am baut asa ceva!) vin spumos, Cico, Citrom (intr-un ziar era un articol ‘Omul si citromul’), RDD (rachiu de drojdie), RDV (rachiu de vin), saniuta, tuica cu 2 prune mov pe eticheta (”ochii lui dobrin”);

- masinile cu numar 12 B si barfele despre fete care umbla cu strainii;
- tevi de cornete furate de pe santierele de constructii;
- matricola cu arici, pe care o puteai dezlipi dupa ce ieseai din liceu

>> Citeste mai departe pe blogul Gramo’s World - Ramona, Gigi, Bucuresti_

>> Contributie oferita de Simona Picioc, entuziast profesor de fizica la Scoala”Iraclie Porumbescu” din Fratautii-Noi_, Suceava_

Daca ar fi sa arunc ceva in Capsula Timpului, atunci ar fi majoritatea textelor din categoria Fragmente. Problema e ca multe dintre ele scot la iveala nesimtirea romanului, obrazul gros, nepasarea, capra vecinului si asa mai departe. Pe de alta parte, pe buna dreptate, pentru ca astia sint romanii pe care ajungi sa ii cunosti si, ce e cel mai aiurea, astia sint romanii cu care ramii in minte. Ei sint cei dupa care iti formezi o parerea generala.

Daca ar fi sa arunc ceva in Capsula Timpului, atunci ar fi toate instantaneele care arata Romania anului de gratie 2006. Miine va fi 2007, miine deja incepe un an nou. Numai ca si instantaneele respective arata cam acelasi lucru. Acelasi obraz gros, aceeasi lipsa de bun simt, aceeasi nepasare. E drept, cu citeva exceptii, insa nu exceptiile confirma regulile, oricit de mult s-ar crede in asta.

>> Citeste mai departe pe blogul Alex Mihaileanu - blog presant - Bucuresti_

Ştiţi zilele acelea friguroase de crapă pietrele de ger şi soarele rânjeşte, da’ nu te bucură îndeajuns de mult? Eh, în loc să stau ca toţi oamenii normali la cap, în casă la un ceai cald, un documentar ceva sau să citesc vreo carte buna, mi-am luat aparatul foto şi m-am plimbat prin cartier să fotografiez, old style (adică pe film), graff-uri.

>> Ce a vazut, ce a fotografiat, cu ce pareri s-a intors din expeditia fotografica, aflati din blogul lui Petrvs, I, the Cybergolem - Bucuresti_