Bunicul meu

In clasa a 9-a fiind, scriam compunerea de mai jos pentru ora de romana. Lasand la o parte latura artistica impusa de context, aceasta marturisire de admiratie pentru bunicul meu merita sa fie publicata pe acest blog si in cadrul proiectului Capsula Timpului.

***

Trenul se îndreaptă cu repeziciune spre satul bunicilor mei. Arunc o privire peste dealurile nesfârşite de la poalele Munţilor Apuseni şi mă reîntorc la lectura mea. Încerc să citesc un vers, o strofă, dar ceva mă împiedică. Deşi îmi vizitez bunicii în fiecare vacanţă, simt un dor puternic de a-i revedea. Mi-l imaginez pe bunicul meu aşteptându-mă la poartă. Amintirile mă copleşesc din senin.

Bunicul meu este un om voinic, nu foarte înalt de statură. Ochii săi căprui şi calmi reprezintă o binecuvântare pentru cei care îl privesc, dar exprimă şi o linişte interioară profundă. Numai parul alb, tuns scurt şi parcă puţin neglijent îi tradează vârsta înaintată. Îmbrăcămintea o poartă mereu curată, chiar dacă e veche.

>> Citeste mai departe pe [toluen – the blog] – Silviu Vert, Timisoara_

0 Responses to “Bunicul meu”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: