Intrarea in UE

Despre acest subiect am avut săptămâna trecută de scris un scurt articol de o pagină A4. Scopul? Participarea la un concurs pe tema integrării României în Uniunea Europeană, concurs şcolar organizat în judeţul în care mă regăsesc . Am participat la rugămintea doamnei profesoare de informatică.

Integrarea în UE a început sub o oarecare formă încă de la revoluţia din 1989. Tranziţia la democraţie, libertatea de exprimare, accesul la informaţie, şi garantarea proprietăţii sunt câteva din principalele valori ale Uniunii Europene. O altă formă de integrare a României în UE, care a început de asemenea imediat după revoluţie, a fost intrarea companiilor şi corporaţiilor puternice pe plan mondial, în România. Companii precum Coca-Cola, Sony, Renault, Microsoft, European Drinks, Danone şi multe altele s-au „instalat” în România. Fiecare din ele în momente diferite, însă acestea au ajutat la formarea unei Românii moderne, europene. O ţară complet izolată, fără produsele acestor corporaţii pe piaţă, nu ar putea intra în UE. Astfel, integrarea în UE în 2007 este oarecum doar o etapă firească. De asemenea, această etapă nu e nicidecum ultima, fiindcă mai urmează trecerea la moneda europeană (€), şi alte etape.

Într-un anume fel companiile străine, şi media care imită modelul străin, au contribuit la „europenizarea” românilor. Copii sunt cei mai „afectaţi” de noul model, fiindcă ei se obişnuiesc cu reclamele, cu televizorul, şi cu calculatorul. Majoritatea reclamelor îi au pe ei în vizor, li se adresează. Metoda aceasta ajută la formarea unei generaţii de consumatori.

…..
Fratele meu a participat la concursul menţionat mai sus cu imaginea următoare:

Cred că după evenimentele petrecute ieri (18 decembrie, 2006) în Parlamentul României, imaginea este cu atât mai potrivită. Cei ce au tolerat scandalul sunt la fel.

Una din ideile ce le-am avut amândoi a fost introducerea unei plăcuţe de înmatriculare la căruţă, cu textul „i’ll be back”. Ne-am abţinut, fiind un concurs „de optimism”. Ideea noastră fiind în directă legătură cu opinia că istoria se repetă (Imperiul Roman), şi că ne vom întoarce la ce a fost. Plus latura amuzantă. Plus uitarea limbii … plus …

Imaginea nu este desenată 2D, ci este rendered 3D.

Am câştigat libertatea de a crede că suntem liberi.

>> Citeste restul insemnarii pe unBlogged – RoboDesign, Arad_

0 Responses to “Intrarea in UE”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: