Biserica noastra ortodoxa

 >> Preluare de  pe blogul Terorism de cititoare – Luciat, Bucuresti_

tanacu.jpg

Tatiana Niculescu Bran, Spovedanie la Tanacu, Humanitas, 2006

“Lumea s-a mirat acum ceva vreme ca o calugarita de la o manastire din Moldova a fost rastignita si omorita pe cruce de staretul ei, care avea pretentia ca o scapa de draci. Daca ar fi cunoscut din interior biserica noastra ortodoxa, nu s-ar mai fi mirat deloc.” (Cezar Paul-Badescu, Luminita, mon amour, p. 175)

Luminita, mon amour si Spovedanie la Tanacu se completeaza una pe alta. In prima avem o tinara intelectuala care sufera de o nevroza, in a doua o tinara proletara (cum sa-i spun altfel? o fata crescuta la orfelinat, angajata dupa aceea in posturi umile) care sufera de o psihoza majora. Ambele cauta ajutor din doua directii: medicina si biserica. Nici una dintre ele nu gaseste ajutor. In final, supravietuieste, bineinteles, cea a carei boala e mai putin grava si care, in plus, are educatie, familie, prieteni, un mediu decent de viata. Ce credeti ca i se intimpla celeilalte? Moare in chinuri.

Haloperidol si diazepam

Irina e in vizita (nu e calugarita, doar se pregateste sa se calugareasca) la manastirea din Tanacu. Dupa o prima spovedanie are o criza (halucinatii, vorbire incoerenta, comportament agresiv etc.). E dusa la spital. Medicii ii pun diagnosticul “debut de psihoza majora”, apoi schizofrenie. O trateaza cu Haloperidol in principal si cu alte medicamente neuroleptice foarte puternice. Dupa ce ajunge leguma in urma “tratamentului”, o externeaza fara sa-si mai bata capul cu ea. Tatiana Niculescu Bran nu spune lucrurile asa. Foarte profesionist, monteaza faptele si in rest tace cu inversunare: “No comment”. Montajul e atit de graitor incit… Uite un exemplu:

Intra in scena psihiatrul: “Doctorul Silvestrovici abia astepta sa apara in librarii cartea lui Rene Guenon Metafizica si cosmologie orientala. Citise intr-o revista de cultura ca editura Herald va publica in luna iunie traducerea acestei carti celebre. Nu mai era mult.” (p. 69) Iese din scena, externind-o pe Irina: “- Maica, o iei? se intoarce doctorul spre Neonila, fixind-o cu privirea. Da’ s-o pui sa citeasca la Psaltire, adauga, drept sfat sufletesc.” (p. 92)

Cezar Paul-Badescu despre prima internare a Luminitei: “Pina la urma ar fi fost benefica o astfel de internare daca spitalul respectiv ar fi fost unul serios. Numai ca “observatia” sub care trebuia pusa Luminita era de fapt o gluma. Cine s-o observe? Tanti aceea in halat, cind mai facea o pauza de la impletitul flanelei sau intre doua integrame rezolvate cu brio? Lumea nu-si punea mari probleme acolo si toti ocupantii paturilor erau tratati la fel, cu obisnuita pilula de diazepam pusa seara pe noptierele de metal, pentru un somn lin si netulburat de controverse existentiale.” (p. 94)

Vedeti voi vreo deosebire esentiala intre Rene Guenon din primul citat si integramele din al doilea? In afara de plusul de fite intelectualiste in primul?

>> Citeste mai departe pe blogul Terorism de cititoare – Luciat, Bucuresti_

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: