Ala mic si rau

UE

>> Insemnare preluata de pe blogul Pagina Cronicarului – Dan Radulescu, Bucuresti_

Încercând să ignor entuziasmul general şi zâmbetele din jur, uitându-mă în oricare altă parte decât spre articolul superb al lui Mircea Cărtărescu şi jucându-mă de-a avocatul diavolului vă voi spune următoarele – voi împărtăşii cu voi, dragii mei cititori, cele mai ascunse şi mai groaznice temeri pe care le am referitoare la minunata noastră aderare… şi o să încep cu ceea ce este cel mai important – mâncarea (pentru că absolut totul trece prin stomac, nu?).

Draga mea UE… Mi-e frică că o să-mi iei jumările şi cârnaţii de porc de casă cu tonele lor de colesterol (dar pe care-i ador), brânza mea de oaie, brânza mea de burduf şi urda. Mi-e frică că o să faci să dispară micii de pe Dealul Negru, Brăneşti sau din alte părţi şi o sa mi-i ambalezi în pungi ca la Mac, o să-mi transformi colibele de lemn de pe marginea drumului în magazine de suveniruri din termopan, o să-mi tai cu bunăstarea adusă de tine şi ultimii copaci din jurul Bucureştiului pentru a face loc proiectelor imobiliare şi halelor pentru mici manufacturi. Mi-e frică scumpa mea Uniune că o sa vii cu unele dintre legile tale strâmbe, că o să creşti exponenţial birocraţia, că o să dai din banii tăi tuturor şmecherilor care o să te prostească cu proiecte, că o să faci viaţa grea unora dintre cei mai amărâţi dintre români (cel puţin la început), că o să te laşi prostită de vulpoii şi şacalii noştri. Mi-e de-a dreptul groază că mă vei obliga să ascult şi să văd producţii europene (care între noi fie vorba, mai au de muncă până să devină entertaiment adevărat… şi eşti de acord cu mine, nu?) de dimineaţă până seara. Mi-e groază că vei naşte un nou tip de politician român, ciocoiul de Bruxelles care (bineînţeles) va suge sângele poporului şi al Europei şi nu va face decât să facă promisiuni şi mai fantasmagorice decât cele pe care le auzirăm până acum…

Poate mă uit prea departe în viitor, dar mi-e frică că o să ne faci pe unii dintre noi să-şi piardă locurile de muncă pentru că vom fi prea scumpi, mi-e frică că multinaţionalele o să zboare de la noi spre ţări mai calde precum stolurile de ciori toamna, că mulţi o să te înţeleagă greşit şi o să ceară în continuare preţuri exorbitante pentru absolut orice. Mi-e frică că o să ne iei tinerii să-i şcoleşti la tine acasă şi duşi vor fi, mi-e frică că vei uita uneori să ne tratezi ca pe nişte egali nu cetăţeni europeni de mâna a doua, mi-e frică că va trece foarte mult timp până ne vei respecta (dar şi până îţi vom da motive să ne respecţi).

Şi cel mai frică îmi este draga mea Uniune, că nu o să reuşeşti îndeajuns de repede să ne civilizezi şi să ne protejezi de noi înşine. O să mai ne pierdem din păduri, o să se mai ridice vile prin parcuri naţionale şi monumente ale naturii, o să se mai fure şi o să se mai distrugă de zor, o să mai fie sărăcie lucie şi nenorociri şi nu vei putea face nimic. Dar stai liniştită… mai bine mai târziu decât niciodată. Bine că ne-ai primit şi sper să nu te dezamăgim.

0 Responses to “Ala mic si rau”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: