Întrebări de 1 decembrie

În ordinea importanţei, pentru cei mai mulţi români, azi este: o zi liberă, 1 decembrie, vineri, ziua naţională a României. Mă întreb de ce această ordine nu poate fi schimbată? De ce nu ne simţim mândri? După ce am trăit câteva sărbători naţionale ale Canadei şi Quebec-ului am început să mă întreb: ce ne lipseşte pentru a ne bucura ca şi ei?

Suntem prea ancoraţi în grija zilei de mâine să ne mai stea gândul la asta? Suntem prea săraci? I-aş înţelege pe bătrâni – ale căror pensii mici sunt o problemă, pe parinţii care se stresează să-şi ţină joburile şi să crească coolpiii (nu este o greşeală, este un termen compus din cool şi copiii; este invenţia mea ca şi cuvânt şi cred că desemnează tânara generaţie) care vor haine de firmă, i-pod şi facultate particulară. Dar nu-i înteleg pe cei tineri. Iar în Canada şi Quebec străzile se umplu de tineri, mândri de apartenenţa lor pe care şi-o defilează în faţa unor armate de chinezi şi alţi imigranţi care stau pe margine şi fac poze.

Suntem un popor care vorbeşte atâta despre cât de inteligent, cât de mesianic şi cât de axis mundis este el încât mi-e greu să cred că oamenii nu sunt mândri de apartenenţa lor. Orice sondaj ne va spune că românii sunt mândri de faptul că sunt români. Să fie doar o mândrie declarativă? Încă un capitol la care suntem buni la teorie dar unde practica ne omoară?
Să fie sentimentul românesc al urii de sine – despre care Cioran spunea că este la fel de puternic ca şi sentimentul similar evreiesc – predominant? Sursa mândriei noastre este în acelaşi timp şi sursa neputinţei noastre, a ruşinei noastre? Un fel de ciudă că puteam face mai mult dar nu am făcut?

Să fi şters cei patruzeci de ani de comunism şi de festivism forţat orice dorinţă de sărbătoare în noi? Ne-au ucis ei până şi bucuria (pe care ne-o recâştigăm doar după victoriile la fotbal – o chestie care în .ro e la fel ca drogul: murdar dar produce efecte halucinogene)?

Să fie o dată prost aleasă? Sau o serbăm noi prost? Impresia mea este că oamenii nu simt încă ziua naţională ca fiind a lor şi pentru că de regulă o percep ca ziua în care unii se duc să depună coroane, în care unii defilează în uniformă militară şi în care televiziunile fac circ de cea mai joasă speţă.

1 decembrie

Poate dacă ar fi o zi în care defilează oamenii (aşa cum este aici), în care pot cânta, striga pe străzile din centrul Bucureştiului (să zicem zona Unirii-Romană) s-ar simţi ca la ei acasă, aşa cum trebuie.

Quebec

Nu am decât întrebări. Dar, de multe ori este bine să ai întrebări şi nu răspunsuri.
La mulţi ani tuturor ! Bucuraţi-vă !

…………………….
foto 1 – Administraţia prezidenţială
foto 2 – arhiva personală

Later update (5 ianuarie 2007): frunzărind arhiva blogului am ajuns la concluzia ca acest post este suficient de bun pentru proiectul Capsula Timpului. Chiar sunt curios cum vom serba ziua naţională a României în viitorii ani. Vom fi oare la fel de blazaţi? Vom serba mai mult 9 mai decât 1 decembrie? Întrebări, întrebări…

>> Insemnare preluata de pe blogul convex-concavViorel Anghel, Montreal, Canada_

0 Responses to “Întrebări de 1 decembrie”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: