Archive for the 'tema AMINTIRI' Category

Imi iau si eu Zestre pentru Europa

Primele amintiri, la bunici (pana la 7 ani am crescut la bunici – parintii munceau iar bunicii adorau nepotii) imi e intimparita in minte o imagine: m-am impiedicat, am cazut in iarba, (aveam vreo 5 -6 ani) cand am ridicat ochii eram la acelasi nivel cu o mare galbena, era papadie inflorita.
A urmat gradinitza, aici imi aduc aminte ..am facut prea mult: 2-3 saptamani, cred. In prima zi am plans pana a venit mama sa ma ia, apoi dupa ce m-am obisnuit a fost bine. Si pe atunci veneau fetele sa ma ia de acasa: surorile gemene (nu mai tin minte cum le chema) plus Ioana. Tin minte foarte clar cum, eu intre gemene pe masa stand in fund -copii nu va ganditi la prostii, privind la diafilme (cei nascuti in epoca dvd nu stiu despre ce vb) si priveam atat de profund, somnor mai era si cald prin urmare dormeam pana ma trezeau fetele ca s-a terminat. Scurt dar frumos…Sa povestesc si de cozile la butelii si lapte? Nu are rost am scris AICI ceva putin.
Eram si copkii prosti (eu si fratemiu). Bunicul meu era paznic la CAP iar seara cand venea de la munca, evident, trebuia sa aduca ceva la nepoti: obsesia noastra gumele turbo (poze in curand). Le arunca prin curte, asa mai la vedere si, incepea sa ne certe ca nu stiu unde “am facut mizerie”, doamne ca prosti mai eram…

>> Citeste mai departe pe blogul Nimic nu e intamplator, totul e cu un rost! – Cristian Tudosa, Iasi_

Anunțuri

Noi insemnari de la Gramo’s World

György Ligeti – Un roman uitat?

György Ligeti s-a nascut in Romania, la Tarnaveni. A facut studii de muzica la Cluj, iar dupa razboi (a fost dus la Auschwitz fiindca era evreu) si-a continuat studiile la Budapesta. Nu a studiat cu Béla Bartók (nascut si el tot in Transilvania), dar a fost influentat de el.
(more…)

Memorialul durerii

o amintire: se deschide facultatea; decanul spune ca hai sa nu mai fumam, ne-am mutat intr-o cladire noua, nu e aerisire, peretii sunt abia vopsiti etc.

nu conteaza argumentele in cazul asta; conteaza autoritatea decanului, care iti spune “nu mai fumam in cladire si gata” (inca nu aparuse legea cu fumatul interzis in institutii publice, dar nu e important);

se termina ceremonia de deschidere; toata lumea iese pe hol, studentii si o parte din profesori, la gramada, isi aprind tigarile, ca si cand n-ar fi auzit nimic; Gramo e stupefiat – asta e un exemplu paradigmatic pentru ce vreau sa spun;
(more…)

Ce mi-a placut la Bienala Tinerilor Artisti. Premiile mele

Originalitate: Lala Rascic “The Invisibles”; curator Oana Tanase. Viata unei familii invizibile – desene si performance. Lala Rascic spune “you are you” si eu intreb “how can you say <you are you> when you are invisible?

(more…)

Cum te poti descurca in Bucuresti? 

subtitlu: mic ghid practic

Bucurestiul este un oras european de provincie. De acum 50 de ani. Cum poti supravietui in el? Iata cateva reguli elementare:

1) Nu iesi pe strada fara casti in urechi. Daca trebuie sa circuli cu transportul in comun, pe langa casti, ia-ti bomboane de menta sau orice alte bomboane cu o aroma suficient de puternica incat sa acopere mirosurile degajate de catre ceilalti calatori.

(more…)

Cum poate fi arestata banda de bicicleta?

Habar n-am. Pur si simplu imi trebuia un titlu. Ok, iata cum arata banda de bicicleta din Berlin:

Atotprezenta (mind you, filmuletul e facut intr-un cartier oarecare, nu in centrul orasului), curata, frumoasa, bine marcata, fara intreruperi , fara pietoni (mi s-a intamplat o singura data in aproape 5 luni sa vad pe cineva stand pe banda – un skinhead urias care, cand m-a vazut, a sarit ca ars la o parte schitand niste scuze). In genere, prin locurile prin care a mai fost Gramo si a mers cu bicla, totul a fost ok. In afara, bineinteles.

Cum e in Bucuresti?

(more…)

Viata unei femei “inteligente, indraznete, provocatoare, mereu alta”

Precizare de inceput: viata ei graviteaza in jurul lui – Barbatul. Sa nu credeti ca ar ceda oricarui barbat. Ea il asteapta si invata pentru el – the one and only.

Adolescenta sau despre victima fericita a fardului, sindromului menstrual si cumparaturilor.

Ce cunoaste?

(more…)

Studentul la filosofie – scurt bestiar

studentul la filosofie, indiferent de sex, are rareori caracteristici care sa il individualizeze; dupa o observare mai atenta am reusit sa descopar cateva specii; le voi descrie in continuare.

>> Insemnari de pe blogul Gramo’s World – Ramona, Gigi, Bucuresti_

Mancarurile copilariei mele

inaugurez cu ocazia asta o noua categorie: „d-ale gurii”. sunt un gurmand, e un obicei d-al meu sa maninc numai bunatati. in ultima vreme am incercat sa mai renunt la grasimi, paine, dulciuri si altele de genu…da in anumite cazuri nu pot sa ma abtin…

in seara atocanita de mazaresta am fost ajutor de bucatar (sefu’ fiind prietena mea, care atunci cind vine vorba de gatit … e pe gustul meu). cind caleam ceapa mi-a venit ideea categoriei.

vad ca dispar pe zi ce trece mincarurile tineretii mele. as putea sa fac o lista lunga cu feluri de mancare care imi alinta papilele gustative. nu eu le prepar pe toate (de obicei gatesc doar ce imi place), dar intotdeuna mi-a placut sa observ. in timp am sa-ti povestesc despre mancarurile copilariei mele…

am inceput azi cu tocana de mazare. nu ai sa gasesti asa ceva la mcdonald’s sau la kfc. „uzina” unde lucrez face si mancare gatita. dar cea preparata la gramada nu are acelasi gust. nu o intelegi atit de bine pina nu calesti ceapa si te ustura putin ochii de la mirosul de ulei incins amestecat cu cel de ceapa. nu apreciezi sosul daca nu tai cartofii cu mina ta sau nu toci morcovii. nu se leaga atit de bine, daca nu o amesteci cu lingura de lemn. da aia neagra de fum si tocita de timp. io farfurie fierbintear la final, nu are acelasi gust daca o pui in farfuria de plastic, aia compartimentata …

daca i-as spune unui american despre toate astea nu ar intelege, poate. acelasi lucru se va intimpla si cu noi peste ani de zile. acum gasesti la supermarket mincare gata facuta. pina si parintii mei, care sunt adeptii ciorbei facute in casa au imbratisat ideea cumpararii unui pui gata prajit din oras. era mai simplu sa-l reincalzeasca putin la „microunde”. in felul asta nu au mai stat doua ore in bucatarie sa astepte cuptorul sa-si faca jobu’

nu, retele nu vor fi uitate niciodata. in schimb vom inlocui placerea de a manca si a gati cu nevoia de a ne hrani…

>> Insemnare preluata de pe blogul lui Adrian Boioglu– Miami_, SUA_

blog-tag sau … “atinsa pe secrete” – cinci lucruri pe care nu le stii despre Adrian Boioglu

(…)

Chiar m-am gindit de ieri pina azi la ce as putea sa scriu despre mine. nu voi veni cu secrete, pentru ca d-aia sunt secrete si pentru ca ale mele nu sunt interesante chiar deloc… so:

1. in clasa a 3-a am luat primele cursuri de chitara. si a durat povestea asta vo’ 4 ani cel putin. mergeam de doua ori pe saptamana la “parcul pionierilor” din constanta si mai apoi la “clubul elevilor” (e una si aceeasi instittutie, dar a fost redenumita dupa revolutie). cu toate ca stiu sa cint la chitara si mai apoi am fost si in corul liceului, nu am stiut niciodata sa citesc o partitura. adik stiam notele, dar nu puteam sa cint melodia “din gura” doar uitindu-ma la ele… Ceea ce imi pare rau e ca acum, nu mai am timpul si poate nici dispozitia necesara sa mai cint la chitara…

2. am avut parul lung timp de 7 ani. era lung si ondulat si imi placea pe de o parte, pt ca avem succes la fete si pe de alta parte pt ca aratam rebel. nici macar directorul liceului telecom din constanta (gonzo) nu a reusit sa ma convinga sa ma tund. eram singuru din liceu care purta plete, la vremea aia. intr-o zi am mers la un coafor si i-am zis frizerului sa ma tunda. fara regrete. am si acum o suvita ondulata…

(…)

>>Pentru a afla celelalte 3 lucruri secrete, viziteaza blogul lui Adrian Boioglu – Miami_, SUA_

Tendinte din Romania

E titlul unui pictorial aparut in editia din luna decembrie a revistei „The One”. Si e vorba de exact ceea ce ne lipsea din „zestrea” Romaniei: o „defilare” de costume traditionale romanesti, din diverse zone ale tarii.

Totul re-interpretat in viziunea proprie unei reviste pentru femei: rolul „tarancutei” e detinut de un fotomodel. Blonda, cu bujori in obrajori, exact prototipul frumusetii de prin basmele si baladele populare!
Fotografiile au fost realizate de Adi Dinu, pentru revista „The One”. Multumiri pentru acest frumos pictorial!

Costumul de mireasa din Oas. Mireasa din Muscel.

>>Pentru restul pictorialului vizitati blogul
Ganduri
– Alina Hodovanu, Bucuresti_

Dulcele inceput

art12.jpgCe ar mai trebui eu sa imortalizez in Capsula Timpului inainte de a se inchide definitiv sunt primele mele articole publicate in presa. Acum aproape un an am calcat pentru prima data pragul unei redactii de care acum ma leaga unele dintre cele mai frumoase amintiri si primele aventuri ca jurnalist.Eram emotionata si plina de viata, fascinata de tot ce se intampla acolo si inafara ei. A fost ca si descoperirea unei noi lumi care a adus cu ea o multime de oameni noi si aventuri care de care mai frumoase. Aici am scris primul meu articol, am fost la prima conferinta de presa, am scris prima erata, am invatat ca greselile se platesc, am luat primul interviu, am fost la primul subiect cu decedati, am publicat prima mea poza si lista mai poate continua. Dupa 4 ani de liceu si un semestru de facultate in care visam in fiecare zi la asta am ajuns sa spun “Alexandra Groza – Clujeanul sau Ziarul Clujeanului”. Nu as fi reusit sa ajung aici fara cei care m-au indrumat, se stiu ei, si carora trebuie sa le multumesc. Suna a reclama sau discurs de Oscar ultima fraza )

Primele aventuri si articole vreau sa le sigilez in Capsula Timpului pentru ca peste 10 ani sa ma pot intoarce aici si sa imi aduc aminte de ele cu la fel de mult drag ca acum.

art22.jpg

>> Insemnare preluata de la Alexandra Groza, Cluj_

Prima mea zi la Universitatea de Vest din Timisoara

Am gasit o poza despre prima mea zi in universitate. 1 iulie 1995 a marcat destinul meu universitar. Aveam biroul la etajul II, chiar deasupra intrarii principale. Intre timp, „m-am mutat” la parter, cu vederea spre gunoaiele universitatii. Hmm… ar trebui oare sa insemne asta ceva?
Duc dorul acelor vremi.

>> Insemnare preluata de pe blogul Despre chestii din viata(cu si fara tehnologie) – Gabriela Grosseck, Timisoara_